Acest ajutor regulat dat forţei de muncă germane de către cetăţenii altor ţări, atraşi de posibilitatea găsirii unui post avantajos, ar trebui să se asocieze unei politici corecte destinate prelungirii vârstei de pensionare şi a facilitării condiţiilor de intrare în câmpul muncii a persoanelor care au copii în îngrijire, din rândul populaţiei autohtone, a mai adăugat Bundesbank.

Se caută persoane calificate profesional
Germania a prevăzut prelungirea vârstei de pensionare până la 67 de ani şi face eforturi pentru a atrage în fiecare an cât mai mulţi imigranţi, în special persoane calificate, ca de pildă ingineri, informaticieni sau infirmiere ori asistente medicale.

Această ţară şi-a deschis porţile pentru 177.300 de imigranţi doar anul trecut, majoritatea dintre ei provenind din Europa Centrală şi de Est. Această cifră înseamnă o creştere cu 2,6% faţă de anul 2010, fiind şi cea mai mare din ultimii 15 ani.

Germania deţine, în prezent, 10,6 milioane de imigranţi, în cadrul unei populaţii totale de 81,7 milioane, potrivit recensământului din 2010, elaborat de Institutul Federal de Statistică Destatis.

Natalitatea în declin, media de vârstă în creştere
Cu una dintre cele mai scăzute rate ale natalităţii din lume şi cu o vârstă medie dintre cele mai mari, demografia reprezintă, pentru Germania, o bombă cu ceas ce poate exploda în scurt timp, punând în pericol creşterea sa economică şi sistemul financiar public.

Previziunile demografice indică o medie de vârstă de 65 de ani de 20% în rândul populaţiei din 2012 şi de 34% în 2060.

Sporirea numărului de imigranţi este necesară nu numai pentru a compensa actuala scădere a populaţiei, ci şi pentru a se putea menţine creşterea productivităţii economice, investiţiile la nivel înalt şi înaltul grad de inovaţie şi progres tehnologic al întregii ţări, a mai raportat Bundesbank.

Spania este una din cele trei ţări din Europa care a înregistrat cea mai mare scădere a indicelor economiilor. Alături de România, unde 74% din locuitori şi-au redus capacitatea de a face economii, acelaşi fenomen s-a produs şi în Italia.

Astfel, din cauza incertitudinii economiei spaniole şi a creşterii ratei şomajului la peste 22%, 64% dintre spanioli au fost nevoiţi să-şi reducă economiile. Chiar şi aşa, 24% dintre spanioli afirmă că nu le-a fost afectată situaţia financiară de criză, procent care creşte la 52% în Olanda şi 48% în Germania.

Ce indică sondajul ING?
Sondajul, care dezvăluie informaţii referitoare la comportamentul de economii şi cheltuieli pe un eşantion de peste 20.000 de consumatori din 19 ţări din întreaga lume, arată, totodată, că spaniolii sunt cel mai puţin satisfăcuţi de nivelul economiilor lor: 48% dintre spanioli se declară nemulţumiţi, faţă de doar 8% dintre luxemburghezi, 9% dintre polonezi şi 14% dintre francezi.

Între cauzele scăderii economiilor, 41% dintre spanioli afirmă că poziţia financiară le-a fost slăbită din cauza preţurilor – care cresc mai repede decât salariul, în timp ce 36% susţin că de vină este pierderea locului de muncă.

Noua reformă a muncii, cea de-a doua reformă “structurală” în mai puţin de doi ani, va fi pusă în practică într-un moment în care şomajul spaniol se află la cote istorice, cu aproape 5,3 milioane de şomeri, reprezentând 22,58% din populaţia activă, potrivit raportului EPA, dar şi cu o puternică tendinţă de creştere.

Vicepreşedinta Guvernului iberic, Soraya Saenz de Santamaria, a explicat, după aprobarea reformei în Consiliul Miniştrilor, că aceasta îşi doreşte să “contribuie la impulsionarea angajărilor, la încheierea de contracte pe perioadă nedeterminată”, caută “să flexibilizeze” condiţiile de muncă în companii, pentru a evita concedierile şi “luptă” împotriva economiei subterane.

La rândul său, ministrul Muncii, Fatima Banez, a asigurat populaţia din Peninsulă că reforma a fost luat în calcul “cetăţenii care se află în şomaj şi mai ales tinerii, care acum nu au nicio oportunitate de angajare”.

Concedierile vor fi “mai ieftine”
Prin noile măsuri, va dispărea contractul pe perioadă nedeterminată obişnuit cu o indemnizaţie de 45 de zile plătite pentru fiecare an lucrat. Noua indemnizaţie va fi de 33 de zile pe an lucrat şi cu un total de 24 de luni începând de acum pentru toate contractele (chiar dacă compensaţiile acumulate nu se anulează retroactiv).

Concedierile “pe motive obiective”, care specificau o indemnizaţie acordată angajatului disponibilizat de 20 de zile plătite pentru fiecare an de vechime, se vor aplica doar când compania a înregistrat pierderi “ale veniturilor sau vânzărilor” timp de trei trimestre consecutiv (9 luni).

Formarea profesională a fost inspirată din modelul german
Principala noutate a noii reforme a muncii este institutirea unui fond de formare profesională, asemănător cu Fondul de Asigurări Sociale, ce va “însoţi” angajatul pe durata întregii vieţi. În plus, acesta va avea dreptul la 20 de ore de formare profesională în cadrul companiei, plătite de angajator.

Sistemul dual este inspirat din modelul utilizat în Germania, unde parte din formarea profesională a muncitorului se realizează în cadrul companiilor.

Noutăţile impuse de noua reformă:
Agenţiile de plasare a forţei de muncă spaniole vor colabora cu serviciile publice de plasare a forţei de muncă, în “plasarea” angajaţilor. Până acum fostul INEM (Biroul Forţelor de Muncă) reuşea să găsească un loc de muncă doar unui procent foarte mic de şomeri (de aproximativ 3%).

Executivul a creat un nou contract pe perioadă nedeterminată pentru IMM-urile cu mai puţin de 50 de angajaţi, care va avea o deducere fiscală de 3.000 de euro pentru angajarea tinerilor sub 30 de ani.

În plus, orice angajat va putea să “compatibilizeze” 25% din prestaţiile pentru şomaj cu noul salariu, în timp ce companiei angajatoare i se poate deduce 50% din cheltuielile cu angajatul, timp de un an.

Totodată, managerii companiilor publice vor avea o indemnizaţie de concediere de şapte zile pentru fiecare an lucrat şi până la 6 salarii compensatorii.

La 10 ani de la introducerea euro, preţurile sunt cu 48% mai mari
“Să bei o bere, să mergi la un film sau să-ţi cumperi o casă, totul este mai scump cu moneda care ne-a băgat în Europa dar, la schimb, ne-a golit buzunarele”, susţine OCU. Organizaţia a mai precizat că pâinea s-a scumpit cu 81% decât în 2001, în timp ce preţul ouălor a crescut cu 114%. Laptele e mai scump cu 48%, orezul cu 45% şi uleiul de măsline cu 33%, printre alte alimente de bază.

În privinţa locuinţelor, metrul pătrat al unei case la mâna a doua a crescut de la 328.923 pesetas (1.973 euro) la 3.507 euro, în Madrid (însemnând o crestere de 78%), potrivit portalului imobiliar Idealista.com. Metrul pătrat de locuinţă nouă s-a scumpit şi el cu 66%, ajungând la 2.419 euro.

Potrivit OCU, acum este momentul “pentru a face bilanţul”, dat fiind că nici UE, nici euro, nu trăiesc cele mai bune momente, ele confruntându-se cu una dintre cele mai grave crize financiare, dar şi cu numeroase zvonuri despre inevitabila întoarcere la monedele naţionale anterioare euro, ca de pildă pesetas, mărci, franci sau lire.

Servicii mai scumpe, tehnologie mai ieftină
Transporturile, la rândul lor, s-au scumpit în aceşti ultimi 10 ani. Trenul, de pildă, este acum cu 45% mai scump decât în 2002, în timp ce autobuzul costă, în medie, cu 48% mai mult, iar transportul urban a înregistrat o creştere a preţurilor de 58%. În principal, aceasta este o consecinţă a scumpirii combustibililor, cu 82% faţă de perioada dinainte de euro.

Pe de altă parte, tehnologia este singura care s-a ieftinit, dat fiind că televizoarele, sistemele audio şi DVD-playerele azi costă cu 62% mai puţin decât în perioada în care în Spania circula peseta. Camerele video sunt cu 6% mai ieftine, aparatele foto costă cu 72% mai puţin, iar electrocasnicele cu 4%.

Salariile au crescut cu doar 14% de la introducerea euro
În acest context, potrivit Institutului Spaniol de Statistică, salariile au crescut cu doar 14%: în 2002 salariul mediu era de 19.802 euro brut pe an, iar în 2009 (ultimul sondaj publicat) se situa la 22.511 euro.

Potrivit OCU, multe salarii se revizuiesc în funcţie de Indicele Preţurilor de Consum (IPC), deşi variaţia acumulată de acesta între 2002 şi 2011 nu a depăşit 32%, drept pentru care nu reflectă scumpirile generalizate de preţuri de la introducera euro.

“Spaniolii primesc salarii dezumflate, defazate faţă de creşterile de preţuri, dar şi faţă de IPC”, susţine OCU, după ce reaminteşte că, dacă salariul mediu ar fi crescut la fel ca IPC-ul, în 2009 trebuia să fie deja mai mare cu 3.600 de euro pe an.

Ziua Sfinţilor Inocenţi comemorează episodul biblic al uciderii pruncilor mai mici de doi ani, născuţi în Betleem, în vremea lui Iisus, din ordinul regelui Irod.

Această sărbătoare îşi are originile şi într-un alt obicei, laic de data aceasta, ce datează din Evul Mediu, când se celebra preludiul unui carnaval, în cadrul căruia protagonistele erau distracţia fără limite şi desfrânarea.

În timpul carnavalului, totul era permis şi nimeni nu se considera apoi vinovat pentru ceea ce făcea. Sărbătoarea care s-a transmis până astăzi în Spania are tot un sens laic, toată lumea făcând glume pe seama celorlalţi şi întinzându-le câte o capcană.

Una dintre cele mai cunoscute este cea a lipirii unei păpuşi decupate din hârtie, pe spatele unui prieten sau al unui coleg.

În această zi, mass-media va furişa o ştire falsă printre cele pe care le transmite, de obicei descoperită cu uşurinţă de cititori, pentru faptul că este de departe … neverosimilă! A doua zi, publicaţiile vor preciza care a fost ştirea falsă, pentru ca lumea să aibă acces la o informaţie corectă.

Tehnologia avansată din zilele noastre permite tuturor efectuarea de apeluri telefonice sau trimiterea de SMS-uri, prin care să joace o farsă destinatarului.

Cele mai de succes ştiri sunt cele despre contractele pentru sume exagerate, ale cluburilor de fotbal, în special Real Madrid şi Barcelona, iar cel mai bun sfat pentru a nu fi păcăliţi: verificaţi ştirea pe Internet şi … păziţi-vă spatele!

Anul acesta, primul loc pe listă a fost ocupat de capitala Austriei, Viena, care – potrivit firmei amintite – este oraşul “cu cel mai bun standard de viaţă din lume”. Pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, Zürich (Elveţia) şi, la egalitate, Vancouver (Canada) şi Auckland (Noua Zeelandă).

Primele 25 de poziţii ale râvnitei liste sunt disputate, în proporţie de 50% de alte oraşe europene. Între acestea se remarcă trei oraşe germane, precum München (locul 4), Düsseldorf (locul 5) şi Frankfurt (locul 7), dar şi Geneva (Elveţia – locul 8).

Cele mai prost clasificate oraşe sunt Kartum (Sudan – locul 217); Port-au-Prince (Haiti – locul 218), N’Dajema (Ciad – locul 219), Bangui (Republica Centro-Africană – locul 220) şi Bagdad (Irak – locul 221), pe care Mercer îl consideră oraşul cu cel mai precar standard al vieţii pentru locuitorii săi.

Reprezentantul companiei, Rafael Barrilero, a explicat că acest top are o deosebită importanţă pentru firmele din întreaga lume, deoarece acestea au datoria de a se preocupa în continuare de situaţia salarială a angajaţilor săi.

In opinia sa, aceasta trebuie să fie competitivă şi să le ofere acestora motivaţia cuvenită, în special angajaţilor care lucrează în afara ţărilor de origine.

Barrilero a mai adăugat că, “prin aceste măsuri, se poate ţine sub control producerea unor evenimente importante precum agitaţii sociale, crize economice sau dezastre naturale”.

Recordul în privinţa ratei şomajului este deţinut de câteva colonii franceze, în frunte cu Reunion, cu 28,9%, cel mai ridicat procent de persoane fără loc de muncă din Uniunea Europeană.

Între regiunile europene cu cele mai mari rate ale şomajului se află şi opt comunităţi şi oraşe autonome spaniole. De pildă, Insulele Canare (cu 28,7%) a fost regiunea spaniolă cu cea mai mare rată a şomajului şi a doua de pe lista europeană. Ea este urmată de Andaluzia (28%), Ceuta (24,1%) şi colonia franceză Guadalupe (23,8%).

Oraşul autonom Melilla ocupă locul şase pe această listă, cu un şomaj de 23,7%, fiind urmat de Murcia (23,4%), Valencia (23,3%) şi Extremadura (23,0%). Ultimul loc, cu 21%, este împărţit de Guyana şi Martinica (Franţa) şi Castilla-La Mancha (Spania).

Rata şomajului pe categorii de sex
În UE, atât rata şomajului feminin, cât şi a celui masculin s-a situat în 2010 la 9,6% şi mai multe regiuni spaniole conduc şi clasamentul regiunilor europene cu cel mai mare şomaj în aceste segmente ale societăţii.

În ceea ce priveşte şomajul masculin, Insulele Canare au cea mai ridicată rată a şomajului din UE, cu 29,2%, fiind urmate de Reuniun (Franţa), cu 28%, Andaluzia (26,9%), Murcia (23,7%), Valencia (23,4%), Ceuta şi Letonia (21,7%), Guadalupe (21,4%), Lituania (21,2%) şi Baleare (21%).

Cat despre şomajul feminin, Melilla ocupă primul loc între regiunile europene.
Iată lista regiunilor cu cel mai mare şomaj în rândul populaţiei de sex feminin:

1. Melilla (cu 31,9%)
2. Reuniun (30%)
3. Andaluzia (29,4%)
4. Ceuta (28,3%)
5. Canare (28,1%)
6. Extremadura (26,9%)
7. Guadalupe (26%)
8. Guyana (24,9%)
9. Castilla-La Mancha (24,1%)
10. Valencia (23,2%).

Spaniolii, lideri și la șomajul în rândul tinerilor
Ceuta este, totodată, pe locul întâi în rândul regiunilor cu cel mai mare şomaj în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani (60,2%). Pe locul cinci figurează Canare, cu 51,7%. Urmează Andaluzia (49,9%), Extremadura (45,9%), Castilla-La Mancha (43,1%) şi Baleare (43%).

Comparativ, în toată UE, şomajul în rândul tinerilor a fost de 20,9% în 2010.

Regiunile cu cel mai mic șomaj din UE
La cealaltă extremă se află regiunile Zeeland (Olanda) şi Bolzano (Italia), cu rate ale şomajului de 2,7%, urmate de cele austriece Tirol (2,8%) şi Salzburg (2,9%). Teritoriile spaniole cu cel mai mic şomaj sunt Ţara Bascilor (10,5%), Navarra (11,8%), Cantabria (13,9%), La Rioja (14,3%) şi Aragon (14,8%).

Între 2009 şi 2010 rata şomajului a crescut în aproape două treimi din cele 271 de regiuni incluse în statistică de Eurostat.

Media şomajului în UE s-a situat în 2010 la 9,6%, faţă de 8,9% în 2009.

De data aceasta, însă, nu vor mai fi impozitaţi cetăţenii de clasă medie, ci doar cei cu averi mari şi foarte mari.

Candidatul socialist la preşedinţia Guvernului, Alfredo Perez Rubalcaba, a anunţat ieri că i-a cerut premierului José Luis Rodriguez Zapatero, să reactiveze cât mai curând impozitul pe patrimoniu în cazul persoanelor cu patrimonii mari şi foarte mari. Această măsură a fost inclusă şi în programul electoral al candidatului socialist.

Se încearcă protejarea clasei mijlocii
Surse apropiate lui Rubalcaba au dezvăluit că acesta a solicitat să fie ridicat considerabil pragul minim de la care trebuie plătit impozitul. Astfel, el va fi impus doar averilor mari şi nu clasei medii, cum se aplica înainte de a fi abolit, în urmă cu trei ani.

Candidatul PSOE a declarat că beneficiile acestei decizii se vor vedea în 2012 şi “noul Guvern care va fi ales va putea să utilizeze acest impozit”. “Dacă m-aţi întreba ce aş face eu cu banii colectaţi din acest impozit pe patrimoniu în 2012, aş spune că eu i-aş investi în locurile de muncă pentru tineri”, a mai adăugat acesta.

Zapatero a fost cel care a aprobat în 2008 încetarea aplicării 100% a acestui impozit, deşi el nu a fost eliminat în totalitate. Acest fapt permite acum reluarea sa, printr-un decret regal şi fără necesitatea adoptării unei noi legi. Totuşi, norma care va fi aprobată vineri va suferi modificări importante, pentru a nu afecta clasa medie.

Încasări de 1,4 miliarde de euro anual
În 2007 (ultimul an în care a fost aplicat), sumele colectate prin acest impozit au ajuns la 2,121 miliarde de euro. Peste jumătate din aceste venituri s-au obţinut de la cei cu baze impozitable de peste 1,5 milioane de euro. În 2011, se calculează că, prin reintroducerea sa, se vor putea strânge anual 1,4 miliarde de euro.

După patru luni de scădere a ratei somajului în peninsulă, ministrul Valeriano Gómez a declarat că se aşteaptă la o creştere a acesteia în luna august.

“De obicei, în august se remarcă o creştere a ratei şomajului, deşi pentru acest an aşteptăm o tendinţă ascendentă mai uşoară decât în anii trecuţi”, a precizat Gómez pentru postul de radio Cadena Ser.

În august 2010, s-au înregistrat cu 61.000 de persoane care nu aveau loc de muncă mai mult decat in luna anterioara. Pentru acest an, însă, surse din Ministerul Muncii vor da publicităţii un nou raport la 2 septembrie.

Patronii lasă pe seama Statului plata angajaţilor, pe durata verii
Gómez pune aceasta tendinţă pe seama locurilor de muncă sezoniere şi a contractelor pe perioadă determinată, ca practică obişnuită pentru unii angajatori. Aceştia preferă să încheie astfel de contracte pe perioadă delimitată, pentru a nu plăti concediu angajaţilor în timpul verii.

“Este o formă de a lăsa Statul să le plătească angajaţilor concediul de vară. Acestea sunt practici luate deja în vizor de Inspectorii de Muncă şi din ce în ce mai controlate”, a mai spus Gómez.

În luna iulie, rata şomajului a indicat o scădere de 42.000 de persoane, ajungându-se la un număr total de şomeri de 4,08 milioane.

Între lunile aprilie şi iulie, numărul persoanelor care au găsit un loc de muncă a fost de 250.000.

Acesta pare să fie noul motto al guvernului spaniol, care vrea să învingă şomajul cu vechile contracte de muncă pe perioadă determinată. Măsura a fost luată după cea de-a doua şedinţă extraordinară din luna august.

Deşi actualul guvern luptă de ani de zile a împotriva contractelor pe perioadă determinată, (aşa-numitele “contratos temporales”), paşii făcuţi până în prezent pe piaţa muncii au fost anulaţi în şedinţa din 26 august 2011.

Valeriano Gómez, Ministrul Muncii din Spania, s-a întors, de fapt, asupra măsurilor luate până acum şi a anunţat eliminarea limitelor privitoare la condiţiile precare de angajare („empleo precario”), cel puţin până pe 31 decembrie 2013. În termeni mai exacţi, se va putea depăşi limita de 24 de luni de contracte pe perioadă determinată în cadrul aceleaşi firme, pe parcursul a 30 de luni.

De asemenea, contractele de formare profesională vor putea fi stipulate şi pentru persoane care au împlinit 30 de ani, deşi ele erau prevăzute numai pentru angajaţii cu vârste de până la de 25 de ani.

Gómez luase iniţiativa eliminării acestor contracte în 2006
Presa spaniolă a remarcat şi ironia acestei măsuri: actualul ministru Gómez a fost cel care a reuşit, în 2006, de pe poziţia de Secretar de Stat cu mandat pentru Muncă, să convingă atât patronatul, cât şi sindicatele să impună restricţii pentru acest timp de contracte. „Situaţia s-a schimbat şi legile trebuie să se adapteze; mai bine un contract pe perioadă determinată decât nimic”, a precizat ministrul.

Principalul motiv care l-a făcut pe Gómez să se răzgândească este rata şomajului, care a ajuns la 20,8% în Spania. Un alt factor esenţial este şomajul printre tinerii sub 25 de ani, unde cifra este îngrijorătoare: 46,1%.

Angajatorii s-au obişnuit cu vechiul model de contract
Măsurile adoptate în 2006 au dus la scăderea ponderii contractelor pe perioadă determinată, de la 35% la 25%. Oricum, ele depăşesc cu mult media europeană, de 14%. Cu noua măsură, procentul lor va creşte din nou, dar Gómez consideră că acesta este necesară pentru a da un impuls pieţei muncii. Ministrul Muncii a mai subliniat că este vorba de o suspendare temporară a contractelor, şi nu de o eliminare a acestora.

Contractele pe perioadă determinată au fost introduse în Spania în 1984, tot ca o soluţie împotriva şomajului galopant. Măsura s-a dovedit de succes, dar ulterior, majoritatea angajatorilor au văzut beneficiile acestora pentru firmele lor şi au perpetuat acest tip de contracte.