All Entries Tagged With: "buget"
Reduceri de fonduri pentru Educaţie în 2011
Potrivit unui articol publicat de cotidianul “El País”, în 2011, educaţia spaniolă va dispune de 1,8 miliarde de euro mai puţin decât în anul anterior. Reducerile bugetare vor afecta în primul rând salariile cadrelor didactice, ajungând până la ajustări în transportul şcolar, burse universitare, pregătirea personalului din Educaţie, infrastructură, activităţi extra-şcolare, manuale, cheltuieli administrative ş.a.m.d. [...]
Revista presei spaniole – 20 decembrie 2010
Pajín a anunţat că se vor lua “noi măsuri” împotriva violenţei domestice Ministrul Sănătăţii şi al Politicii Sociale şi Egalitare din Spania, Leire Pajín, a anunţat că în această săptămână se va reuni cu toţi membrii echipei sale, pentru a analiza în detaliu situaţia violenţei domestice în Spania, după “un an deosebit de dificil”. Numărul [...]
Măsură de criză: de la 1 ianuarie, nu se mai acordă prima pentru nou-născuţi
De la 1 ianuarie, mamele care nasc în Spania nu vor mai primi “cecul bebe”, în valoare de 2.500 de euro, de care vor mai beneficia doar femeile care nasc până la data de 31 decembrie 2010. Considerată ca o măsură care avea darul să stimuleze natalitatea în Peninsulă, “cecul bebe” sau ajutorul de stat [...]
Spania emană încredere prin noile măsuri de consolidare bugetară
Ieri, în cadrul reuniunii miniştrilor de Finanţe din Zona Euro, Spania a demonstrat că doreşte pe deplin să lupte contra deficitului bugetar, prin programul său de măsuri suplimentare. Miniştrii de Finanţe ai ţărilor din Zona Euro au hotărât ieri că nu este necesar să se majoreze suma de 750 de miliarde de euro din dotarea [...]
Aguirre vrea să economisească pe baza restructurărilor din instituţiile publice
Guvernul Comunităţii Madrid a votat o reducere de personal în peste 100 de instituţii publice, mai precis în 19 instituţii şi 83 de agenţii guvernamentale, colegii şi agenţii de consiliere. Această restructurare va fi făcută în vederea economisirii sumei de aproximativ 23 de milioane de euro de la bugetul regional. Preşedinta Comunităţii Madrid, Esperanza Aguirre, [...]
Agenda de toamnă a premierului Zapatero
Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero are o agenda foarte plină în această toamnă, cu cinci dintre cele mai importante date chiar în această lună. Negocierea Bugetului de Stat, greva generală a sindicatelor şi alegerile din Catalunya vor fi câteva dintre evenimentele ce vor marca agenda politică a şefului Executivului iberic în această toamnă. Deciziile [...]
PIB-ul Spaniei va creşte cu 1,3% în 2011
“Datoria publică a Spaniei se va menţine în limitele prevăzute, iar împărţirea bugetelor pe ministere va fi o sarcină mai grea decât în anii trecuţi”, a declarat ministrul Economiei spaniol, Elena Salgado. Aceasta nu înlătură idea unei “mici regularizări” şi cea a măririi vârstei de pensionare, o măsură necesară în actualele condiţii ale ţării. Pentru [...]
