Reduceri de fonduri pentru Educaţie în 2011
aziar | Jan 17, 2011 | Comments 0
Potrivit unui articol publicat de cotidianul “El País”, în 2011, educaţia spaniolă va dispune de 1,8 miliarde de euro mai puţin decât în anul anterior.
Reducerile bugetare vor afecta în primul rând salariile cadrelor didactice, ajungând până la ajustări în transportul şcolar, burse universitare, pregătirea personalului din Educaţie, infrastructură, activităţi extra-şcolare, manuale, cheltuieli administrative ş.a.m.d.
Aproximativ 1,6 miliarde de euro ar fi fost bani proveniţi de la bugetele comunităţilor autonome din Spania, iar restul – din partea Ministerului Educaţiei. Aceste reduceri substanţiale au fost motivate, în principal, de criza economică, deşi înaintea reformei pensiilor, ajustarea fiscală prin reducerea deficitului public şi piaţa muncii, spaniolii cred că Executivul ar trebui să trateze cu mult interes sectoare precum educaţia şi sănătatea publică şi justiţia, lăsate pe locul doi.
Din această cauză, mulţi cetăţeni cer reducerea fondurilor şi pentru administraţia publică, adivcă pentru miile de funcţionari din primării, prefecturi, Parlamentul naţional şi cel european etc. “Oare nu există şi altă formă de a face economii?” se întreabă aceştia, cu speranţa că aceste reduceri de fonduri va afecta toate sectoarele, cel puţin în mod egal, dacă nici unul nu se poate salva de pe lista celor aleşi să strângă cureaua în 2011.
About the Author:
