Bărbaţii în roşu sunt mai atractivi
aziar | Aug 06, 2010 | Comments 0
Potrivit unui studiu publicat de “Journal of Experimental Psychology”, bărbaţii care doresc să cucerească o femeie ar trebui să se îmbrace în roşu, o culoare care îi face mai atractivi în faţa sexului opus.
La sondajul ce a condus la acest rezultat au participat femei din Statele Unite, Marea Britanie şi China. Acestea au declarat că bărbaţii care purtau haine de culoare roşie li se păreau mai atractivi din punct de vedere sexual, decât cei îmbrăcaţi în haine de alte culori.
Andrew Elliot, autorul studiului realizat la Universitatea din Rochester, a declarat că roşul este o culoare sexy pentru femei. “Rezultatele noastre sugerează că există o legătură între culoarea roşie şi atracţia sexuală, în cazul femeilor”, a spus Elliot. Mai mult decât atât, se pare că, în ciuda diferenţelor culturale legate de această culoare, concluziile studiului arată aceleaşi efecte ale acesteia.
Femeile au asociat culoarea roşie, purtată de bărbaţi şi cu un statut social mai înalt, o tendinţă similară între primate, după cum a declarat specialistul.
“La cimpanzei, masculul cu cel mai înalt rang devine roşu atunci când se află în competiţie cu ceilalţi masculi din grup”, a explicat Elliot. “Astfel, roşul este un indicator clar al statutului acestui mascul. Femeile percep această culoare şi caută să se împerecheze cu respectivul cimpanzeu, care le conferă siguranţa unor gene de mai bună calitate”, a mai adăugat profesorul. 
Cercetătorii au mai precizat că bărbaţii care poartă haine de culoare roşie pot impune un schimb de comportament persoanelor din jur. De pildă, la o întâlnire de afaceri, o cravată roşie poate sugera mai multă încredere în sine din partea bărbatului care o poartă.
Filed Under: Diverse
About the Author:
