“Cel mai bătrân japonez” era mumie, de 30 de ani!
aziar | Jul 31, 2010 | Comments 0
Bărbatul considerat drept cel mai vârstnic locuitor al Japoniei, cu 111 ani, murise, de fapt, în 1980 şi era păstrat, sub formă de mumie, în casă. Familia sa a încasat pensia acestuia, fără să trezească vreo bănuială vecinilor şi cunoscuţilor, cum că bărbatul ar fi de cedat de mult.
Publicaţia britanică “Daily Mail” a fost cea care a anunţat întregii lumi descoperirea uimitoare a Poliţiei japoneze. Sogen Kato, care se născuse în iulie 1899 şi care era considerat cel mai bătrân japonez, a fost descoperit sub formă de mumie, în casa în care a locuit până în 1980, când i-a venit sfârşitul.
Bătrânul a fost păstrat, timp de 30 de ani, de către familia sa, între cearşafuri, îmbrăcat cu o pijama, pentru ca rudele să-i poată încasa pensia şi după deces, survenit la 81 de ani.
Frauda a fost descoperită în urma unei reclamaţii a asistenţilor sociali, care au observat un comportament straniu al rudelor lui Sogen, cu diferite ocazii, când îl vizitau pe bătrân. Miercurea trecută, însă, agenţii de poliţie au făcut o descindere la domiciliul bătrânului, descoperind cadavrul acestuia, mumificat.
Fiica şi nepotul lui Kato au fost deferiţi justiţiei pentru fraudă contra Serviciilor Sociale japoneze, deoarece, pe durata a 30 de ani, de când murise bătrânul, ei au continuat să încaseze pensia sa, primind o sumă totală ce depăşeşte echivalentul a 70.000 de euro.
Filed Under: Diverse
About the Author:
